Bicicletele cu anvelope grase vă permit să vă arăți prin zăpadă

BRECKENRIDGE, Colo. — Arată ca Humvee-ul bicicletelor.Vehiculul robust cu două roți se mândrește cu o furcă față largă, frâne cu disc hidraulice și anvelope largi, cu noduri, care ar putea aborda un traseu cu ferocitatea SEAL Team Six.Cântărește 30 de lire sterline și vine vopsit în negru.Misiunea mea este să pedalez pe o potecă plină de zăpadă din backcountry Colorado, în afara Breckenridge.

„Se numesc biciclete grase”, explică Sydney Fox, care împreună cu iubitul ei, Nick Truitt, dețin ghiduri de biciclete Breck.„Acestea sunt destul de noi în Colorado, dar Midwest și Alaska le au de ani de zile.Anvelopele mari te lasă să plutesti pe zăpadă.”

Ciclismul cu grăsimi a început cu aproximativ un sfert de secol în urmă în două regiuni geografice diverse: Alaska și New Mexico.Anvelopele largi au permis traseele de iarnă să călărească spre nord, iar dunele din deșert și arroyo să se deplaseze spre sud.Aventurieri îndrăgostiți le-au folosit de atunci pentru a pedala peste Sahara și a traversa Antarctica până la Polul Sud.Fox promite că călătoria mea va fi mult mai puțin descurajantă.

Ne îndreptăm pe stradă și cotim pe French Gulch Road.Pedalând pe trotuar, două caracteristici interesante ale mersului cu fat-bike devin imediat evidente.

În primul rând este direcția.Cu atâta cauciuc în contact cu drumul, virajul pare lent.Este echivalentul pe bicicletă a încercării de a manevra vechiul iaht de uscat Chrysler al bunicului meu.

Fox mă asigură că se îmbunătățește pe zăpadă.

„Nu veți simți că anvelopa suge pământul când vă întoarceți.Pe zăpadă, seamănă mai mult cu o bicicletă de munte tipică.”

Apoi mai este vibrația.Un petic de butoane de 5 inci care lovește pavajul face ca anvelopele să zumzeze și să vibreze scaunul bicicletei.Simt că merg pe o versiune cu două roți a Magic Fingers.

Spre deosebire de bicicletele de munte de vară, bicicletele noastre grase nu au schimbătoare față.Se schimbă doar treptele din spate.Din fericire, cu inelul său minuscul de lanț în față și un grup de pinioane cu 10 viteze în spate, bicicleta mea este înclinată suficient de jos încât să nu am probleme să pedalez pe porțiunile în sus ale carosabilului.

La câteva minute de oraș, ne transformăm într-o parcare fără mașini.

„Suntem norocoși în Breck”, spune Fox.„Avem trasee care urcă până la munte și avem o proliferare uriașă a acestora.Putem merge cu o singură pistă în sus și o singură pistă înapoi în jos și să nu fim niciodată pe aceeași potecă.”

Din fericire, nu a nins de o săptămână, iar suprafața potecii este frumos aglomerată.Pulberea ar putea fi bună pentru schi, dar loviți zăpada adâncă cu o bicicletă și progresul înainte se poate opri brusc, cu capul peste ghidon.

„Asigură-te că continui să te învârți lin și constant”, spune Fox.„Încercați să fiți cât mai ușor la pedale.Dacă anvelopa din spate se învârte sau rămâi blocat într-o rută, coboară și urcă sau găsește un mic loc plat pentru a începe din nou.Uneori vei coborî în lateral și ambele anvelope pur și simplu se vor scufunda.Asta e distracția.”

Pedalăm în marele alb de dincolo.Acum eliberat de trotuar, se simte ca o versiune înghețată a ciclismului montan de vară, dar fără stânci.Cea mai mare problemă pe care o întâmpin este că atunci când pedalez în sus, în cea mai joasă dintre treptele de viteză, abia dacă merg suficient de repede pentru a rămâne echilibrat.

Virajele din potecă sunt bine marcate, iar în curând intrăm în pădure.Continuăm peste deal și vale, ne oprim în cele din urmă lângă rămășițele Reiling Gold Dredge, o relicvă din lemn din trecutul bogat în minerale al zonei.

Fox explică că multe trasee de biciclete urmează tranșee săpate în perioada de glorie a mineritului din zonă.

Ne întoarcem și pedalăm înapoi în parcare.Câteva mașini sunt parcate acum aici, iar alți motocicliști grasi se pregătesc să plece.Ne întoarcem pe drumul principal și, cu cauciucurile nooase bâzâind pe trotuar, alergăm înapoi în oraș.Degetele magice nu s-au simțit niciodată atât de bine.

Trotinete si scutere electrice